Jiul Petrosani reflectii de ALEXANDRU DUMITRIU

Anul trecut, clubul Jiul Petroşani a aniversat 90 de ani de la înfiinţare. Au fost şi perioade în care Jiul s-a situat în elita primului eşalon, cu apogeul frumoşilor ani '70, au fost şi antecedentele nefericite ale atîtor retrogradări... Scriitorul petrilean Ion D. Sîrbu a făcut şi el fotbal la Jiul, în adolescenţă. Anul acesta, există riscul ca echipa din Valea Jiului, una dintre veteranele fotbalului românesc, să se desfiinţeze. Sigur, acest fatidic epilog, mai ales în contextul succesiunii de falimente economice, îi poate lăsa pe mulţi impasibili. Nu şi pe mine, pentru că, deşi bucureştean, febleţea mea fotbalistică a fost, încă din copilărie, Jiul Petroşani. De ce Jiul?

E o lungă şi, desigur, anostă poveste... N-am avut decît bucuria unei promovări în tot acest timp. O satisfacţie provizorie, pentru că după doi ani, a urmat o altă recidivă în divizia B. Dar cînd e vorba de pasiune veritabilă, nici un impediment nu contează. Rămîne invincibilă speranţa revirimentului, care devansează dificultăţile. Pînă la urmă, orice impas este efemer. Chiar dacă vicisitudinile au fost dominante, nu mi-am abandonat echipa de suflet. Extenuantele deplasări nocturne cu trenul la Petroşani, pentru a ajunge la meciurile Jiului, sînt amintiri inestimabile. În tribunele acelui stadion, de lîngă calea ferată, mă simţeam fericit, deşi Jiul întîlnea echipe insignifiante. De exemplu, defuncta Tricotaje Ineu, din vasta mediocritate a diviziei B, vă spune ceva?! Am prins totuşi şi un meci cu Dinamo, în prima ligă. Nu m-a descurajat nici măcar anonimatul de un sezon al Diviziei C... Echipa trăia! Era o reminiscenţă, dar trăia! Cum scriam, credinţa puternică într-o redresare poate atenua indispoziţiile. Iar utopia ameliorării te însufleţeşte. Loialitatea mea ar fi persistat pînă şi în obscura şi compromiţătoarea Divizie Judeţeană. Însă acum, Jiul se află într-o neverosimilă agonie şi, din păcate, resemnarea noastră, a celor puţini care încă mai iubim această echipă, este iminentă.

Clubul Jiul a fost preluat, la începutul anilor 2000, de afaceristul Alin Simota. Un personaj care a provocat destule scandaluri. Foşti jucători ai Jiului au dezvăluit că Simota i-a intimidat, într-un mod cît se poate de... persuasiv - a se citi ameninţător -, să nu-şi mai pretindă restanţele financiare. La Petroşani, primarul este nimeni altul decît soţul controversatei (ca să nu spun mai mult) Monica Iacob-Ridzi - odinioară prietena intimă a Elenei Băsescu şi, implicit, una dintre preferatele preşedintelui, că doar nu datorită vreunei ideale afinităţi o însoţea ocrotitor şi, pare-se, foarte darnic prin campanie pe fetiţa marelui inspirat - devenită ulterior indezirabilă impecabilei familii Băsescu, după ce au ieşit la iveală contractele dubioase în care implicase Ministerul Tineretului şi Sportului, unde se afla pe cai mari. Patronul Jiului nu mai vrea să finanţeze clubul, deoarece autorităţile locale refuză să i se alăture. Acesta este adevărul: primăria a părăsit echipa Jiul şi o atît de necesară conciliere între Ridzi şi Simota - spre binele clubului şi de dragul suporterilor - pare imposibilă. Primarul, de a cărui integritate nu ne putem îndoi (doar are acasă un sfetnic bun şi experimentat, trecut prin multe...), spune că nu există cadru legal pentru susţinerea clubului... În concluzie, cum edilul are alte priorităţi - deh, nu toată lumea sprijină Sportul Rege -, iar Simota insistă ca primăria să se ocupe şi ea de club, petroşănenii se pot despărţi în curînd de echipa lor. Pentru că animozităţile dintre Ridzi şi Simota periclitează destinul echipei Jiul.

Microbiştii adevăraţi ştiu că Jiul a însemnat ceva pentru fotbalul românesc. Într-o vreme - acel fulminant deceniu amintit mai sus -, nici un adversar nu subestima Jiul. Pe-atunci, echipa petroşăneană nu era deloc vulnerabilă. Petre Libardi, Florea Dumitrache, Gigi Mulţescu, Iosif Cavai, Ionel Augustin, Adalbert Rozsnyai, Mihai Stoichiţă, Damian Militaru... Doar cîteva celebre talente care şi-au legat cariera, mai mult sau mai puţin, de Jiul Petroşani. Marea performanţă a echipei este cîştigarea Cupei României, în iunie 1974. Deşi nu pornea ca favorită, Jiul a învins-o fără probleme în finală pe Politehnica Timişoara (4-2). A fost momentul de glorie al fotbalului pe-troşănean, după precedentul ghinionist din 1972, cînd Jiul - care a reuşit s-o elimine pe Dinamo în semifinale - ratase Cupa în faţa Rapidului (0-2). Adalbert Rozsnyai, unul dintre cei mai valoroşi atacanţi ai Jiului, care a şi înscris în meciul cu Timişoara, mi-a povestit la telefon euforica întîmpinare de care au avut parte jucătorii după victoria din finală: "Revenirea la Petroşani a fost ceva de neuitat... Deja de pe Defileu eram aşteptaţi cu drag... Nu am cuvinte! O bucurie imensă! Am fost conduşi la Casa de Cultură, unde a avut loc o conferinţă de presă, sala era plină, am fost aplaudaţi şi felicitaţi." În 1976, golgheterul Adalbert Rozsnyai a fost transferat de Dinamo, unde erau alte exigenţe. Dudu Georgescu tocmai primise în 1975 trofeul "Gheata de Aur"! Prin urmare, Dinamo n-ar fi pus ochii pe orice jucător...

Mihai Stoichiţă, antrenorul de astăzi al Stelei, a evoluat ani buni pentru Jiul. A început fotbalul la "Tînărul Dinamovist", iar în 1973 echipa bucureşteană l-a trimis în Valea Jiului. S-a numărat printre protagoniştii antologicului succes din 1974, fiind titular în ofensiva Jiului, la numai 20 de ani! Antrenorul de atunci al echipei, Traian Ivănescu, n-a făcut nici o schimbare! Stoichiţă a rămas la Petroşani pînă în 1981, unde a absolvit şi facultatea, fiind coleg de studenţie cu Miron Cozma. Iată ce mi-a declarat cordialul Mihai Stoichiţă într-un interviu, vara trecută, despre colegul său jiulist, Florea Dumitrache: "Am avut onoarea să joc cu Florică, Dumnezeu să-l odihnească. şi nu numai cu el. Am mai fost coechipier cu Deleanu, Ciupitu, Bădin, Mulţescu, Sălăgean, Augustin, Bucurescu, Giuchici... Jucători mari! Cu Florea Dumitrache mă cunoşteam încă din Bucureşti, de cînd fusesem şi eu în lotul de tineret al lui Dinamo. Îl admiram... Ne-am înţeles foarte bine, eram prieteni. A fost foarte iubit la Petroşani. (...) El şi Mulţescu erau jucătorii emblematici ai acelei echipe. Înainte să vină Dumitrache de la Bucureşti, Mulţescu era cel mai bun jucător al Jiului. şi, totodată, cel mai mediatizat. Pe urmă, a împărţit gloria cu Dumitrache. În primul lui an la Petroşani, Dumitrache a ieşit golgheter! A înscris 20 de goluri! Or, să dai la Petroşani atîtea goluri era important şi îi confirma imensul talent pe care l-a avut - de fapt, nu talentul, ci geniul pe care l-a avut, pentru că, după părerea mea, Dumitrache a fost un fotbalist genial! Păcat că a ars repede...". L-am întrebat pe acelaşi Mihai Stoichiţă ce reprezintă clubul petroşănean pentru istoria fotbalului românesc: "Jiul este o echipă de tradiţie a fotbalului românesc, o echipă care dădea fiori multor adversare care aveau etapă la Petroşani. Asta a însemnat Jiul..."

În toamna lui 1974, Jiul a jucat în Cupa Cupelor, cu scoţienii de la Dundee United, o echipă redutabilă. Prima şi ultima participare în competiţiile europene. În Albion s-a terminat 3-0 pentru gazde. Ce s-a întîmplat în retur? Ceva imprevizibil! Jiul a fost la un pas să întoarcă scorul şi să se califice mai departe, impunîndu-se cu 2-0. Adalbert Rozsnyai a marcat şi el la Petroşani. Cînd i-am telefonat, mi-a vorbit şi despre această istorică dublă-manşă: "Am zburat pînă la Londra, iar de aici, în Scoţia. Am ajuns acolo marţi noaptea, miercuri a fost meciul, în nocturnă, ne-am întors la Londra şi sîmbătă am revenit în ţară. La Londra, am avut cazare şi am stat două zile. Cei de la Dundee ne-au surprins, iar noi, atacanţii, efectiv n-am avut nici o şansă. În Vale, a fost cu totul altceva. În minutul 30, conduceam cu 2-0! Am fi putut să trecem de Dundee...". Înţelegeam, ascultîndu-l pe Adalbert Rozsnyai, că şi acum, după atîta vreme, cînd tinereţea lui se întoarce uneori de pe vechile stadioane, regretă deznodămîntul acelor meciuri... Un jucător care a ţinut cu adevărat la Jiul. şi ce frumos l-a evocat pe Mulţescu: "Trebuie să recunosc că Mulţescu a fost unul din jucătorii care m-au pus în valoare la Petroşani. Eu am fost un jucător care a crescut la Baia Mare, în liga a III-a şi doi ani în liga a II-a. Norocul meu de a reuşi atît de repede în fotbal se numeşte Gigi Mulţescu. El a fost acel jucător de creaţie, polivalent, care făcea mijlocul Jiului. Era capabil să dribleze un adversar, după care mă lăsa singur cu portarul. Eu trebuia să înscriu sau să ratez, după cum era situaţia! Mulţescu are o contribuţie deosebită în afirmarea mea". Ce fotbalişti minunaţi a putut să aibă Jiul! Şi cîtă colegialitate, care nu s-a perimat nici peste ani...

Fiind un jiulist împătimit, colecţionez orice material legat de această echipă. Am în faţă un anuar, "Jiul şi echipele partenere", apărut după încheierea sezonului 1977-1978. Transcriu cîteva rezultate obţinute de Jiul în acea ediţie de campionat, care n-a fost una nemaipomenită pentru petroşăneni. Şi totuşi: Jiul-Steaua 4-2 (!), Jiul-Dinamo 4-1 (!), Jiul-Poli Timişoara 2-0, U Craiova-Jiul 0-1 (!), Jiul-UTA 1-0, Jiul-SC Bacău 5-2... Să citeşti şi să nu crezi! "Unde s-au dus, cînd au apus/ Anii de sus ai gloriei lor?"

La Petroşani a fost cîndva o mare echipă... Nu e oare nedrept ca un asemenea club să dispară?

ALEXANDRU DUMITRIU